Julya. Simply me.

Am descoperit azi acest post:

Cu sau fara copii?

Si am avut rabdarea de a citi toate cele 69 de comentarii. Si am ramas uimita de unele dintre ele…

Sunt multi egoisti care nu doresc sa renunte la confortul vietii lor si a procrea. Un copil intr-adevar inseamna o mare necunoscuta in viata ta, o continua provocare a ta ca persoana si multe altele.

Ceea ce am observat a fost ca unii aduceau ca argument la a nu face copii lipsa conditiilor materiale si spuneau “pai uita-te la copiii aia de la coltul strazii, la aia din ghetouri…”.

Am ramas uimita. Eu consider ca un om care are un calculator, internet, cel putin 8 clase, si care intra pe site-uri pentru a citi anumite informatii si chiar a le comenta NU se poate compara cu cei care pur si simplu procreaza pentru ca altceva nu au de facut sau nu stiu sa faca. Majoritatea celor care au multi copii (inclusiv rromii) in primul rand nu au conexiuni catre lumea secolului nostru. Multi nu stiu ce e aceea scoala! Daramite un calculator! Credeti ca daca ei ar avea acces la informatia obtinuta pe cale electronica (NU includ aici prostiile si tampeniile de emisiuni de la TV care doar indobitocesc oamenii) nu s-ar putea schimba?

Atata timp cat un om “cu carte”, cu educatie se poate compara cu cei din ghetouri si poate spune ca nu vrea ca si copiii sai sa ajunga asa….avem o mare problema…

Eu cred ca daca statul s-ar chinui prin programele sociale sa ajute strict acele familii care intr-adevar au nevoie de acest ajutor, rata natalitatii in randul populatiei din clasa de mijloc ar fi mai mare.

Eu am 30 de ani. La 24 de ani am ramas insarcinata. La 25 am nascut un baietel minunat. Nu aveam o conditie sociala extraordinara. Nici nu am beneficiat de acel ajutor de 600 de lei dupa care tipa disperate multe mame.

Dar pentru asta tot am reusit cu ajutorul sotului meu, a famiilor noastre, sa-l crestem pana la aceasta varsta, sa incercam sa-i oferim ceea ce are nevoie, chiar daca nu stam in casa noastra, chiar daca uneori il mai lasam la bunica pentru a pleca sa ne distram cateva ore doar noi doi (eu si sotul), chair daca uneori am renuntat la nu-stiu-ce bairam, chef sau alte distractii pentru ca aveam copilul, si lista poate continua. Copilul este cea mai mare bucurie a vietii noaste de pana acum.

Ca femeie este bine sa te gandesti pana la o anumita varsta sa faci un copil. Daca faci un copil pana la varsta de vreo 30 de ani ai mari sanse sa te bucuri din tot sufletul de el, sa te intelegi mai bine cu el, sa evoluezi  si sa te autoeduci in timp ce el creste si are nevoie de sfaturile tale. Dupa aceasta varsta la unele femei este un pic mai greu sa-si gaseasca acea parte copilaroasa din ele pentru a se putea “cobori” la nivelul copilului, de a interectiona cu el si cu nevoile acestuia. Un copil crescut de parinti varstnici (peste 45-50 ani) va fi un copil foarte calm, foarte sobru si poate chiar un neadaptat in comunitatea celor de-o varsta cu el.

Astfel ca a face sau nu un copil este decizia fiecaruia. Nu trebuie blamati nici cei care spun da unui viitor alaturi de copii nici cei care spun nu. Dar nu trebuie sa aratam cu degetul si sa dam vina pe factorii sociali sau de mediu pentru decizia noastra. Trebuie sa ne asumam raspunderea pentru faptele si deciziile noastre.

De curand am inceput sa citesc cartea “Personalitate Alfa” a lui Pera. Desi am citit multe alte carti, posturi sau materiale despre motivatie, puterea interioara, etc., nimic nu m-a influentat si nu m-a pus pe ganduri ca Personalitate Alfa.

Poate este de vina si varsta, acum am mai adunat ceva ani in spate, nu mai sunt ca la 20 cand inca luam totul in gluma si nu ma chinuiam sa lupt pentru ceea ce imi doream.

Privind in urma, sunt putine lucruri pe care le regret ca le-am facut si putin mai multe pe care regret ca nu le-am facut. Dar trecutul este trecut, nu-l voi sterge cu buretele deoarece face parte din propria mea persoana, si rememorandu-l pot invata din greselile facute.

Revenind la cartea lui Pera, mi-am facut atat testele cat si lista de Viziune. Viziunea mea. Si am ajuns la o parte care m-a determinat sa-mi astern gandurile pe blog: PRIETENII, cine si cum sunt prietenii mei.

Desi sunt o fire sociabila, dornica de nou, de a acumula cat mai multe cunostinte… m-am “inchis” intr-un cocon… si am ajuns la concluzia ca NU am prieteni.

Cand nu muncesc sau nu-mi petrec timpul cu sotul/fiul meu tot ceea ce fac este sa citesc, sa acumulez cunostinte, sa ma autoeduc. Dar la ce-mi folosesc toate acestea daca nu am cu cine sa le impart?

Datorita acestui stimul oferit de carte, mi-am dat seama ca trebuie sa incep sa lucrez la partea cu prietenii.

Acesta este doar inceputul, pentru ca mai sunt si multe alte aspecte ale personalitatii mele care necesita modelare, perfectionare sau chiar schimbare.

Daca inca nu ati descoperit lumea Personalitate Alfa, incepeti acum. Blog, site, carte.