Julya. Simply me.

Moartea handbalistului Cosma este cea mai vehiculata in stirile de azi. Am citit ce s-a intamplat… condoleante familiei. Ce mi-a atras atentia au fost comentariile cititorilor la acea stire: care mai de care mai “rasiste”, impotrivia etniei rrome din Romania si de pe peste tot.

Din pacate, sustin punctul de vedere al lui Ovidiu.

Recent, tocmai am citit “Spada” de Bogdan Theodorescu. Subiectul cartii: in Romania, un spadasin necunoscut omoara tigani care au comis infractiuni si au facut puscarie pentru acestea. Importat este descrierea pe care o face Bogdan despre actiunile politice si politienesti ale guvernului nostru. Bineinteles ca nu pot face mare lucru deoarece rromii sunt protejati si au drepturi pentru ca sunt o minoritate si normal ca UE sare pe Romania de numa numa…

Ideea pe care doresc sa o expreim este: nu am nimic impotriva rromilor, nu sunt rasista; dar mult prea multe probleme le avem din cauza lor si din cauza statutului si a drepturilor de care beneficiaza. Adica, eu sunt roman in Romania, dar eu nu am dreptul la neplata taxelor si impozitelor, eu trebuie intai sa muncesc si apoi sa beneficiez de ajutoare din partea statului (daca beneficiez), ei au dreptul de a purta arme albe si isi fac singuri legea…etc. Cred ca lista ar putea continua.

Noi ne temem de ei. Sunt violenti. Multi sunt inculti deoarece copiii lor nu sunt trimisi la scoala (desi e obligatoriu) ci ii gasim pe strada la cersit.

Daca ei s-ar integra, ar participa si ar face parte din societate la fel ca noi toti, cred ca nu ar mai fi marginalizati, urati, aratati cu degetul sau ocoliti.

Ar fi foarte multe de spus. Dar noi, cei care scriem, ramanem doar cu spusul. Cei care ar trebui sa ia masuri sau sa faca ceva sunt neputinciosi. Invoca drepturi sau legi pentru a se eschiva sau se ascund pentru a nu se afla ca au fost mituiti, “imbunati” sau cum s-o mai numi, de acele clanuri mafiote rrome.

Am descoperit aceasta initiativa pe blogul lui Andrei.

Initiativa este excelenta si sper ca vor reusi ceea ce si-au propus.

Hai sa-i ajutam sa zambeasca… din nou

Si eu am facut in clasa a VII-a si cred ca si in a VIII-a ore de religie. Si aveam in clasa destui colegii de alta credinta, care erau obligati sa stea in spatele clasei si sa asculte ce ne povestea preoteasa. Da, de multe ori preotul nu putea veni, si venea sotia dansului. Dar cu doamna era mai misto: ne spunea povesti religoase, de ce e buna credinta in viata omului, etc; cu preotul… era altfel: spuneam rugaciuni, ne lua cu invataturile din Scripturi (”ce sunt alea?” gandeam noi), dar eram totusi la o varsta la care mai pricepeam si noi cate ceva. Dar sa introduci religia la clasa I? Cam nasol… copilul trebuie sa invete la varsta aia sa scrie si sa citeasca, nu “balivernele” in care cred oamenii mari.
Daca este obligatoriu studiul acestei materii, sa fie introdusa la clasele mari (IX-XII), desi programa este atat de incarcata incat ar trebui scoase materii, nu adaugate altle noi.
Si oricum, ar trebui ca sa invete ambele teorii: si cea evolutionista, si cea creationista. Pentru ca ambele sunt doar teorii, niciuna nu poate fi dovedita stiintific, si atunci copilul va putea alege cand va avea discernamantul necesar pe care din ele o considera mai “realista”. Sau poate va crede in ambele. Nu trebuie indoctrinati si indobitociti de mici: asta vi se da, in asta sa credeti!
Eu personal consider ca religia este ceva ce tine de fiecare individ in parte, si ca trebuie studiata in particular. Adica, daca vreau sa stiu ce e cu Dumnezeu si ce vrea El de la noi, ma duc la biserica, citesc carti despre asa ceva, studiez Biblia, etc.

Nu am nimic impotriva religiei. Eu cred in existenta unui Dumnezeu, dar a inceput sa ma lase rece “intermediarul” acestuia printre oameni: Biserica. Cand eram copil, primisem de la “pocaiti” o mica Biblie a Copiilor. Avea foarte multe poze colorate si multe povesti din Noul Testament. Era super. Mi-a placut s-o citesc datorita abordarii ei.
Acum, adult fiind am incercat sa citesc Biblia. Mi-a fost greu. Exprimarea/redarea este complicata, greu de urmarit, iar daca citesti “ad literam” nu pricepi mai nimic. Si nici nu are poze . Biblia trebuie citita cu un manual de interpretare langa, deoarece aproape fiecare fraza are mai multe posibile intelesuri. Ce am putut eu intelege din Biblie a fost ceva de genul:
- Dumnezeu care a existat din totdeauna dar sub diferite nume si reprezentari (deoarece toate culturile au avut zei, semizei, maimute, pietre si alte asemenea kestii la care se inchinau) a fost (si poate inca mai este) o divinitate cruda: egiptenii si poporul ales ce l-a urmat pe Moise au adus mereu sacrificii animale si umane in numele acestei zeitati.
- Acest Dumnezeu a omorat multi oameni (vezi moartea primilor nascuti ai egiptenilor) si a cerut demonstrarea credintei prin crime (vezi “cucerirea” cetatilor de catre poporul ales pentru a ajunge pe taramul fagaduit).
- Noul Testament ne povesteste despre Fiul Domnului, Iisus, care se jertfeste pentru a salva omenirea de pacate. Acest Iisus eu il interpretez ca o parabola; nu exista dovezi despre oameni crucificati (un singur cadavru de om crucificat s-a descoperit). Chiar daca acest om a fost crucificat eu cred ca nu a murit pe cruce si apoi a inviat, ci a fost luat jos de pe cruce fiind doar lesinat si apoi s-a declarat “invierea” sa pentru a fi in conformitate cu ceea ce proorocise Vechiul Testament.
Parerea mea este ca aceasta poveste este ca un ghid calauzitor: daca faci asa se va intampla asta… Papa Leon al X-lea a spus: “Ne-a servit de minune, mitul acesta al lui Hristos.”. Si asta cred ca spune multe…

Ideea este ca majoritatea civilizatiilor au avut credinte in genul crestinismului, un om nascut din mama-fecioara si zeu care moare si apoi invie. Diferenta era ca acesta murea toamna si invia primavara (in fiecare an). Acesta era de fapt ciclul planetei Venus, care este luceafarul de zi sau de noapte in functie de pozitia sa fata de Pamant. (Pentru mai multe detalii despre rolul acestei planete in credintele stravechi va recomand “Cartea lui Hiram” de Christopher Knight & Robert Lomas).

Biserica era odata un lacas de cult, puteai intra sa te reculegi. Era ceva mistic, simteai ca poate e ceva supranatural acolo care te invaluie… Acum, bisericile au orar! sunt incuiate deoarece au acumulat atatea bogatii din taxele luate credinciosilor incat luxul din interiorul lor te da pe spate; uiti unde esti si de ce esti acolo. Sa nu mai vorbim de acei preoti care isi “trantesc” niste vile si niste masini “bengoase”…

Credinta face parte si ea din liberul arbitru cu care suntem inzestrati. Daca vrei crezi, daca nu, nu. Nu ar trebui sa te oblige nimeni sa optezi pentru o anumita credinta. Asa ca nici pe copii nu ar trebui sa-i indoctrinam de mici cu asa ceva. Daca parintele doreste sa-si educe copilul in credinta lui D-zeu este alegerea lui: il duce la biserica, ii citeste Biblia sau alte scriituri bisericesti, etc. Dar daca tot predau religie la scoala, sa fie o istorie a religiilor, unde sa-i invete pe copii care sunt religiile existente, ce diferente sunt intre ele, unde duce fanatismul religios, si de ce sunt atatea religii cand de fapt cred intr-o singura entitate supranaturala toate , nu sa-i invete Tatal Nostru si invataturile din Scripturi (cred ca un copil din clasele I-IV nici nu intelege termenii daramite semnificatiile simbolice ale acestora).

Desi la noi exista Dragobetele, sarbatoarea indragostitilor mostenita din stramosii nostri, este foarte la moda sa preluam si sa ne insusim sarbatorile altora. Intotdeauna ni se pare ca ce-i al vecinului e mai bun decat al nostru. Sper ca nu vom lua si ziua de 4 iulie ca s-o sarbatorim…
Toti indragostitii au astazi ocazia de a-si arata marimea dragostei (desi conteaza mai mult cantitatea si calitatea ei) prin diferite cadouri, flori in ghivece sau buchete impresionante. Dar oare aceste atentii chiar tin “de cald”? Chiar ne incanta pe noi fetele si femeile o floare care se va vesteji repede? Sau mai degraba ne-am bucura de o imbratisare calda si un sarut oferite din toate inima?
Cum dragostea trece prin stomac, mai potrivita ar fi o cina usoara, romantica, la lumina lumanarilor parfumate, urmata apoi de … o noapte “furtunoasa”
Dar, bineinteles ca fiecare are propriile sale dorinte si vise despre ce ar vrea/trebui sa primeasca de ziua indragostitilor.
Pacat ca vremea s-a stricat si nu ne lasa sa ne declaram iubirea in aer liber, ca s-ar putea ca focul interior sa nu biruiasca gerul de afara.
Sa aveti cu totii o zi cat mai calda si plina de dragoste!